[ViDEO] BRAŞOV. Două drumuri judeţene ar putea fi reabilitate cu fonduri europene
Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a convocat pentru astăzi o şedinţă de îndată, având pe ordinea de zi mai multe proiecte de hotărâre, referitoare la modernizarea mai multor drumuri judeţene. Astfel, a fost revocată Hotărârea de Consiliul Judeţean (HC) 199/29.11.2016 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru „Modernizare drum interjudeţean DJ104A, DJ105C, DJ105P – format din DJ104A, km 0+000-45+000, DJ105C, km 6+300-3+800, DJ 105P, km 0+000-3+800” şi a fost adoptat un alt proiect de hotărâre astfel încât indicatorii tehnico-economici pentru artera rutieră menţionată să fie modificaţi. „S-a schimbat cota de TVA şi atunci trebuie să ajustăm sumele din indicatori”, a explicat Veştea.
De asemenea, obiectivul de investiţii de interes judeţean „Modernizare drum judeţean Covasna-Braşov care face legătura între drumul naţional DN 12 şi drumul naţional DN 13 – format din DJ 131 km.7+856 şi DJ 131B km.12+978” a fost declarat de utilitate publică, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici şi alte două HCJ privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivelor sus-menţionate.
Sunt necesare 60 de milioane de euro
Adrian Veştea a explicat că urgenţa aprobării acestor hotărâri este dată de faptul că de sâmbătă a fost deschis apelul de finanţare pe Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, pentru care solicitanţii eligibili sunt autorități publice locale (CJ), UAT, parteneriate între UAT-uri (UAT judeţ şi UAT oraş/municipiu/comună). Programul este competitiv, de tipul „primul venit, primul servit”, drept care Executivul CJ a început deja încărcarea în aplicaţie a proiectelor, despre care există convingerea că sunt eligibile. „Este foarte important să depunem proiectele cât mai repede, având în vedere că finanţarea lor este asigurată”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Primul dintre drumurile propuse pentru finanţare este DJ 104A Perşani – Victoria în legătură cu DJ 105C Victoria – Ucea de Sus şi DJ 105P Ucea de Sus – DN 7C judeţul Sibiu (Transfăgăraşan) Cârţişoara. Acest drum are o lungime totală de 55,8 kilometri şi străbate localităţile Şinca Veche, Şercăiţa, Bucium, Mărgineni, Sebeş, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta De Sus, Drăguş, Viştea De Sus, Victoria, Ucea de Sus, Arpaşu de Sus şi Cârţişoara (ultimele două, în judeţul Sibiu). Pentru Modernizarea acestui drum ar duce la descongestionarea traficului de pe DN 1 Sibiu – Braşov. Acesta are circa 50 de kilometri, iar costul său se ridică la circa 33 de milioane de euro. Pentru a se pune în aplicare, a fost aprobt şi un acord de parteneriat cu primăriile din localităţile străbătute de această arteră.
O altă prioritate la finanţarea cu bani europeni este modernizarea drumului interjudeţean Covasna – Braşov care face legătura între DN 12 şi DN 13, un proiect derulat în parteneriat cu autorităţile din judeţul vecin, care au adoptat propriile hotărâri în acest sens pentru tronsonul de pe teritoriu lor. Artera porneşte din Măieruş, trece prin Ormeniş, Augustin, Apaţa şi Baraolt. Aceasta are circa 20 de kilometri, iar realizarea sa ar costa în jur de 27 de milioane de euro.
În timpul şedinţei, consilierul judeţean FDGR Wittstock Wolfgang (foto, cu tableta) a reclamat că din documentaţia pusă la dispoziţie în format electronic şi pe hârtie lipsesc anexele privind exproprierile, drept preşedintele Adrian Veştea a propus o pauză, pentru a fi aduse documentele scrise. A intervenit însă vicepreşedintele Adrian Gabor (video), care a precizat că este vorba de 140 de proprietari, pentru terenuri de maximum doi metri pătraţi, sumele totale fiind foarte mici, circa 11.000 de lei pentru unul dintre drumuri şi aproximativ 15.000 de lei pentru celălalt. Pauza a fost anulată, Adrian Veştea dând asigurări că toată documentaţia va fi disponibilă pe site-ul CJ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.