BRAȘOV. Serviciul de Amenajare Drumuri Publice şi Siguranţa Circulaţiei a rămas fără şef
Serviciul de Amenajare Drumuri Publice şi Siguranţa Circulaţiei din cadrul Primăriei Braşov a rămas fără şef, ca urmare a ieşirii la pensie a persoanei care ocupa această funcţie. Astfel, reprezentanţii Primăriei Braşov s-au văzut nevoiţi să organizeze concurs de recrutare, însă nimeni nu s-a arătat încă interesat de post, dosarele putând fi depuse până cel târziu pe 17 ianuarie. Concursul va consta în probă scrisă (ce va avea loc pe 30 ianuarie) şi în interviu (data şi ora vor fi comunicate ulterior).
Candidaţii trebuie să îndeplinească, pe lângă condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, condiţia de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor inginereşti, specializarea construcţii civile, industriale şi agricole sau căi ferate, drumuri şi poduri, dar şi studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. De asemenea, trebuie să aibă minim 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.