BRAȘOV. Animalele de la ZOO, pregătite să vină „gerul Bobotezei”
Angajații Grădinii Zoologice Brașov au luat toate măsurile necesare pentru ca necuvântătoarele pe care le îngrijesc să treacă fără probleme peste următoarele zile, când – potrivit meteorologilor – temperaturile vor coborî chiar și la sub minus 20 de grade Celsius.
„Pentru perioada geroasă ce se anunță, s-au ajustat rațiile alimentare pentru surplusul energetic necesar animalelor pentru a depăși această perioadă (spre exemplu, în cazul lebedelor albe și negre, se dă supliment de porumb, nutrețuri concentrate pentru ierbivore), s-au efectuat tratamente de vitaminizare conform indicațiilor medicului veterinar și acolo unde e cazul, mai ales în cazul speciilor exotice, s-au suplimentat sursele existente de căldură”, a explicat directorul Grădinii Zoologice Brașov, Alin Pînzaru.
În toate adăposturile, temperatura este monitorizată permanent, iar animalele sensibile la ger vor fi ținute mai mult în interior, putând fi văzute prin geamurile securizate ale adăposturilor.
Lebedele vor fi mutate preventiv în camere de iernat în perioada geroasă anunțată pentru zilele viitoare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.