BRAȘOV-București, cu trenul la jumătate de preț
Noul Mers al Trenurilor, care a intrat în vigoare pe 11 decembrie, a adus și reduceri importante de preț, de până la 50%, valabile până la 10 iunie 2017, potrivit CFR Călători.
La 130 de trenuri se aplică tarife mai mici, aferente rangului de tren Regio, atât la bilete, cât şi la abonamente. Printre trenurile vizate se află şi cele care fac legătura între Braşov şi Sibiu, Băile Tuşnad, dar şi unul dintre trenurile care fac legătura între Braşov şi Bucureşti Nord. Un exemplu; trenul IR 1634, un bilet de călătorie la clasa a 2-a pe ruta Braşov – Bucureşti costă 25,20 lei în loc de 48,90 lei.
La altele trenuri InterRegio de pe rutele Bucureşti –Galaţi, Galaţi – Buzău, Braşov – Iaşi, Oradea – Cluj Napoca, Cluj-Napoca – Salonta şi retur, preţurile biletelor de clasa a 2-a, la tarif întreg (adult şi copil), sunt reduse procentual cu 10% – 35%.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.