Update. BRAŞOV. Militarul s-ar fi sinucis cu arma din dotare
Aşa cum am anunţat în această dimineaţă, Parchetul Militar Cluj a deschis un dosar privind moartea militarului de la UM 01495 Cincu, judeţul Braşov, caporalul Toma Pirău, găsit aseară în postul de pază nr.1 al unității militare, împușcat în cap.
Șeful Parchetului Militar Cluj, col. Viorel Siserman, a declarat că în dosar au fost deja audiate mai multe persoane, s-a făcut cercetarea la fața locului în cursul nopții trecute, iar din primele cercetări reise că militarul s-ar fi sinucis.
„Asupra militarului nu s-au găsit elemente care să ducă la o eventuală motivare a actului suicidal (scrisoare, bilețel). Din punctul nostru de vedere, până la acest moment, este vorba de sinucidere. Urmează să audiem părinții tânărului, dar după ce va fi înmormântat. Vor mai fi audiate și alte persoane în dosar”, a precizat șeful Parchetului Militar Cluj.
Sursa citată a adăugat că, în termen de două-trei săptămâni, se așteaptă raportul medico-legal în urma autopsiei și din acesta se vor trage o serie de concluzii.
citeşte şi
BRAŞOV. Update. Caporal de 28 de ani găsit împuşcat în postul de pază
BRAȘOV. Bărbat găsit împușcat în cap, la Cincu! „Se pare că este cadru militar”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.