BRAŞOV. Vine apa caldă la robinete!!!
Şi agentul termic în calorifere. Cel puţin aşa s-a promis în şedinţa de îndată care a avut loc la Consiliul Local Braşov cu puţin timp în urmă, prin care s-a aprobat o convenţie între Primăria Braşov, Serviciul Public Local de Termoficare, şi furnizorii acestuia din urmă, Bepco, pentru energie termică, şi Engie, în baza căreia aceştia vor fi plătiţi în avans pentru două luni.
Ca urmare, luni va fi pornit noul sistem de termoficare. Poate nu în toate zonele deodată, existând riscul major să apară avarii pe conducte sau în blocuri, dar „luni va reporni şi încet-încet, până miercuri, toate cele 7.600 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare, vor avea apă caldă şi căldură”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.
Citiţi şi:
EXCLUSIV BRAŞOV. Când „se dă” apă caldă şi căldură în sistem centralizat
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.