Economic

CCR a amânat până anul viitor discuțiile pe sesizarea depusă de Guvern referitoare la conversia creditelor

 

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, până în 18 ianuarie 2017, discuțiile pe sesizarea depusă de Guvern referitoare la Legea privind conversia creditelor în franci elvețieni.

„Vrem ca în privința unor puncte, cum ar fi, unul foarte delicat, cel cu retroactivitatea, să nu dăm soluții care să nu fie foarte corelate. Pentru a vedea întâi care o să fie motivația definitivă în acea excepție (Legea dării în plată – n.r.), am amânat pe 18 ianuarie”, a declarat Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale.

În urmă cu o lună, Executivul a contestat la CCR proiectul de lege adoptat de Parlament, iar premierul Dacian Cioloș și-a motivat decizia susținând că dorește ca anumite aspecte să fie clarificate înainte ca legea să intre în vigoare. „Există riscul ca ea să producă efecte și peste câteva luni altcineva să o atace, o bancă sau oricine altcineva poate să o atace și va crea mai multe probleme celor care așteaptă să li se rezolve problemele”, a explicat Dacian Cioloș.

Legea privind conversia creditelor în franci elvețieni a fost adoptată în 18 octombrie 2016 de Camera Deputaților. Astfel, creditele în franci elvețieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului, iar costurile împrumutului vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru acesta.

Citiți și: 

Guvernul contestă legea conversiei creditelor în franci elveţieni la Curtea Constituţională

Plafonul de 250.000 de franci elveţieni, eliminat din proiectul legii privind conversia creditelor

Conversia creditelor în franci elveţieni a fost adoptată de comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button