112

BRAŞOV. Accident cu victime la intersecţia străzilor Nicolae Iorga şi Lungă, în zona Parcului Central (FOTO)

  • accident lunga 2_225822.jpg
 

Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, azi-noapte, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, la intersecţia străzilor Lungă şi Nicolae Iorga.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, patru persoane au fost transportate la spital, una dintre acestea având nevoie să fie descarcerată dintre fiarele autoturismului. O a cincea persoană a refuzat să fie transportată la spital.
La locul accidentului s-au deplasat patru echipaje SMURD, o ambulanţă şi un echipaj de Descarcerare.

Precizăm că intersecţia este semaforizată, dar noaptea semafoarele sunt puse pe intermitent, astfel că, cel mai probabil, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. De altfel, aşa susţine şi un martor. Potrivit acestuia, un BMW care circula regulamentar dinspre strada Nicolae Iorga spre Livada Poştei a fost lovit în intersecţie de un opel înmatriculat în Bulgaria, la volanul căreia se afla o şoferiţă care „a uitat” să acorde prioritate.

Poliţiştii fac cercetări în caz, pentru vătămare corporală din culpă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button