[ViDEO] BRAȘOV. CJ caută soluții pentru a atrage medici la Urgență
Preşedintele Consiliul Județean, Adrian Veştea (video), a anunţat că recent a fost modificată Legea sănătăţii, permiţând autorităţilor locale să acorde stimulente financiare medicilor, drept care administrația județeană caută soluții astfel încât să poată include în bugetul din 2017 sume în acest sens.
Potrivit noilor prevederi legale, autorităţile publice locale care au în subordine unităţi sanitare, inclusiv centre de permanenţă, pot participa la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condiţiile legii, bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente cu această destinaţie, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale. În acelaşi act normativ se prevede că autorităţile locale pot acorda personalului medical şi de specialitate din spitalele publice din reţeaua sanitară proprie, mai ales cele care asigură continuitatea asistenţei medicale (centre de permanenţă, unităţi de primire urgenţe) stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe ţară, prin hotărâre a forurilor deliberative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în limita bugetului aprobat.
„Într-una dintre şedinţele de consiliu judeţean au existat diverse puncte de vedere referitor la stimularea medicilor, prin acordarea de locuinţe de serviciu . O să analizăm, o să avem în vedere pentru bugetul viitor al Consiliului Judeţean modalitatea în care anumite categorii de medici – şi mă refer aici la problema care a fost ridicată de unul dintre colegii noştri de la Comisia de Sănătate – să putem acorda astfel de stimulente, ţinând cont de faptul că există lipsă de personal la Unitatea de Primiri Urgenţe şi în felul acesta să motivăm medicii să vină”, a declarat Veştea.
Decontarea chiriei, pe modelul salariaților MAI sau MApN
În ceea ce priveşte posibilitatea acordării unor locuinţe sociale pentru medici, preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că „le-am spus şi colegilor din Comisia de Sănătate, bine ar fi să scrie în această lege, negru pe alb, căror categorii şi în ce condiţii se pot acorda aceste lucruri. În momentul în care a venit la Braşov secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Raed Arafat, eu am ridicat această problemă, fiindcă la nivelul MAI, dar şi al MApN, există posibilitatea de a acorda decontarea chiriei atunci când salariaţii sunt transferaţi dintr-o localitate în alta. Nu trebuie ca administraţiile judeţene să îşi gândească lucruri care ulterior pot fi uşor interpretabile, iar Curtea de Conturi sau alte organe abilitate să le poată trage la răspundere”.
Totodată, Adrian Veştea a spus că „interesul nostru este de a crea din punct de vedere al condiţiilor în ceea ce priveşte sistemul de sănătate cele mai bune posibilităţi, numai că trebuie să ne raportăm la un singur lucru: bugetul este acelaşi şi pentru drumuri şi pentru o serie de investiţii pe care le are Consiliul Judeţean. Cu toţii avem nişte aşteptări. Mâine o să mă întrebaţi cum stăm cu aeroportul, apoi cum stăm cu spitalele, apoi că de ce nu sunt mai multe utilaje să pornească deszăpezirea. Avem tot felul de puncte de vedere, iar eu sper ca toate aceste lucruri să se întâmple doar în campania electorală, fiindcă există mai mult interes şi mai multă forfotă, după care să ne aşezăm pe treabă şi să fim corecţi unui cu alţii”.
Citiți și:
BRAŞOV. Medicii, temă de (pre)campanie electorală în CJ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.