Simona Halep: „Visez să câştig un turneu de Grand Slam”
Simona Halep a vorbit despre prestațiile din 2016, an pe care l-a început pe locul secund al clasamentului WTA și pe care îl încheie pe poziția a patra, dar și despre obiectivele pentru 2017.
„Pentru mine, câștigarea unui turneu de Mare Şlem este mult mai importantă decât locul în clasamentul mondial. În fiecare zi visez să câştig un astfel de turneu, dar vom vedea. În 2016, am avut partide bune. Cu mare plăcere îmi amintesc de meciurile de la Madrid, de la Wimbledon, din sferturi unde am fost foarte aproape, dar am pierdut. Sunt mulţumită, ca notă mi-aş acorda 7 sau 8, pentru că prima parte a anului a fost foarte dificilă. Nu am fost un sezon întreg la forma maximă. Aş vrea să ajung să fiu bine la toate turneele din anul următor şi să nu mai am atâtea probleme de sănătate. Se apropie sărbătorile de iarnă, dar nu cred că le voi petrece aici. Planul meu este să plec afară şi să mă antrenez. O să-mi fie dor de vremea rece de aici, dar e nevoie de sacrificii”, a declarat Simona Halep, care va începe pregătirea pentru primul turneu de Grand Slam din 2017, Australian Open.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.