Sănătate

BRAŞOV. Greva din spitale a rămas doar pe afişe

  • img-5578.jpg
 

Federaţia „Sanitas” a anunţat după orele amiezii că suspendă temporar greva din spitale, având în vedere adoptarea amendamentelor privind legea salarizării în comisiile parlamentare. „Luând act de adoptarea amendamentelor la O.U.G. nr. 20/2016 în şedinţele comune ale Comisiilor de buget, finanţe, bănci şi muncă şi protecţie socială, de luni 31.10.2016 şi marţi 1.11.2016, luând în considerare angajamentul ferm al majorităţii deputaţilor de a vota amendamentele la O.U.G. nr.  20/2016 propuse de organizaţia noastră în următoarea şedinţă de plen, Federaţia Sanitas din România suspendă temporar acţiunile de protest aflate în desfăşurare”, au transmis sindicaliştii.
Paul Negoescu, liderul Sindicatului Medisan-Sanitas Braşov, spune că un alt motiv este simularea intervenţiei în caz de cutremur, exerciţiul fiind desfăşurat la nivel naţional şi spitalele fiind obligate să participe: „Dat fiind că astăzi s-a declanşat codul roşu de intervenţie în caz de cutremur, care presupune implicarea tuturor spitalelor din ţară, care suferă şi aşa de o lipsă acută de personal, diminuată de încetarea a două treimi din activitate, ce afectează în primul rând viteza de reacţie şi promptitudinea cu care pacienţiipot fi trataţi, greva a fost suspendată”. Negoescu spune că protestul rămâne suspendat până săptămâna viitoare, când e posibil să se reia, dacă legea nu va fi votată luni de plen în forma agreată în cadrul şedinţei comisiilor reunite.

La rândul său, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, s-a declarat satisfăcut că deputaţii din comisiile de specialitate – la care au participat PSD, ALDE şi minorităţile – au votat în totalitate amendamentele Federaţiei Sanitas. „Ţinând cont de faptul că întâmplător sau nu astăzi s-a declanşat codul roşu pentru cutremur toate unităţile sanitare sunt implicate (…), fiind solidari şi cu suferinţele prin care din păcate au trebuit să treacă pacienţii români în aceste două zile de grevă generală şi având angajamentul ferm al tuturor parlamentarilor cu care am vorbit că luni dimineaţă se va întruni plenul care va vota şi va valida amendamentele Federaţiei Sanitas, consultându-mă cu comitetul de grevă sunt în măsură să vă spun că în acest moment suspendăm temporar acţiunile de protest până la o dată pe care o vom comunica, în cazul în care luni nu vom avea răspunsul care ni s-a promis în plenul Parlamentului”, a precizat Sepi la finalul şedinţei comisiiilor reunite de muncă şi buget.
Ministerul Sănătăţii a anunţat astăzi că a atacat în instanţă greva declanşată de Sanitas, urmând ca judecătorii să stabilească dacă aceasta a fost legală sau nu.

Citiţi şi:

Greviştii, daţi în judecată de Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii se va adresa instanţei pentru a vedea dacă greva cadrelor medicale este sau nu legală

BRAŞOV. Este grevă generală în şapte spitale

Luni e GREVĂ GENERALĂ în Sănătate!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button