Sport

COMPORTAMENT… Arbitru de Liga 1: „Marş de aici”!!!

FC Voluntari s-ar putea retrage din campionat

 

Meciul FC Viitorul – FC Voluntari de luni seară, câştigat de gazde cu 2-1, a generat un imens scandal, din cauza arbitrajului prestat de Istvan Kovacs (foto). Antrenorul oaspeţilor, Florin Marin, a vrut la un moment dat să scoată echipa de pe teren, iar primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a ameninţat chiar cu retragerea grupării din Liga 1, subliniind: „DNA-ul caută orice altceva, numai în zona asta nu intră, a arbitrajului…”.

În minutul 75, Istvan Kovacs a dictat penalty pentru formaţia lui Gică Hagi. Căpitanul ilfovenilor, Vasile Maftei, a contestat decizia şi a primit cartonaş galben. Chiţu a executat lovitura de la 11 metri, ratând-o. Arbitrul din Carei a solicitat, însă, repetarea penalty-ului, pe motiv că jucătorii intraseră în careu. Maftei a protestat din nou, motiv pentru care i s-a acordat al doilea „galben” şi a fost eliminat. De data aceasta, Răzvan Marin a transformat lovitura de pedeapsă. Anterior, Kovacs l-a dat afară pe Balauru, tot de la FC Voluntari.

La final, vizibil nervos, Vasile Maftei a declarat la Look TV: „Nu e normal să vorbească un arbitru de «Europa League» așa… mi-a zis «Marș de aici!». Nu suntem sclavii nimănui, nu e normal să mă jignească. O să mă suspende pe mine probabil, că o să scrie în foaie ce vrea el și n-o să mai zică nimeni nimic. I-am cerut explicații pentru penalty, nu am văzut faza. Nu știa ce să-mi zică. Nu e normal să facă așa ceva că e el Istvan Kovacs. Am luat «roșu» nemeritat și degeaba”.

De remarcat că în aceeaşi zi, dimineaţa, Adrian Mutu, managerul general al FC Dinamo, a anunţat că va depune un memoriu la UEFA privind prestaţiile scandaloase ale arbitrilor la meciurile din campionat, menţionând că „alb-roşii” vor juca având banderole negre, semn că arbitrajul a murit în România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button