Sport

BRAȘOV. Consiliul Director al clubului Corona va analiza situația de la echipa de handbal

 

Din cauza rezultatelor din ultima perioadă, fanii echipei de handbal feminin Corona Brașov par să fi ajuns la capătul răbdării, iar acest lucru se vede în comentariile postate pe pagina oficială, în care se cer demisia antrenoarei Mariana Târcă și explicații din partea conducerii secției.

Președintele clubului brașovean, Liviu Dragomir, ne-a declarat: „Nu este cazul să luăm măsuri acum. Este adevărat că trecem printr-o perioadă mai grea. Sunt jucătoare accidentate. Eu mă ocup de problemele organizatorice și fac tot ce pot pentru ca echipa să aibă condițiile optime pentru a obține performanțe. La secția de handbal este treaba președintelui Ioan Preda”.

Din păcate, șeful secției de handbal, Ioan Preda, nu a putut fi contactat pentru a-și expune punctul de vedere.

Printr-un comunicat, conducerea clubului Corona a anunțat ca vineri se va reuni Consiliul Director în care se va face o analiză a situaţiei în care se află echipa de handbal.

„Evident că nu putem rămâne pasivi la ceea ce se întâmplă la echipa de handbal. Am decis convocarea Consiliului Director. Vom analiza şi vom anunţa ulterior măsurile care s-au luat. Un lucru este clar, ce se întâmplă nu convine nimănui”, a fost declarația președintelui Liviu Dragomir.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button