Expres

BRAŞOV. Peste 1.000 locuri de muncă la 40 de mari companii vă aşteaptă să le revendicaţi

 

Peste o mie de locuri de muncă, internshipuri și stagii sunt disponibile, timp de două zile, la Târgul de Cariere, eveniment care va avea loc miercuri și joi, în 19 și 20 octombrie, la Casa Armatei din Brașov.

Posturile disponibile se adresează atât tinerilor care au experiență, cât și celor care își caută primul lor job. Participă 40 de companii din diverse domenii de activitate: servicii&BPO, retail, auto&automotive, IT&Software, recrutare, producție, energie, vânzări, telecom, consultanță, construcții&imobiliare, fotografie, bănci&asigurări&finanțe, industria hotelieră și altele. Intrarea la eveniment este liberă, iar detalii găsiţi pe http://www.targuldecariere.ro/brasov.

Așteptăm peste 2.500 de candidați la TdC Brașov, iar cele 40 de companii și organizații participante au disponibile peste o mie de oportunități de carieră. Îi așteptăm pe candidați să-i cunoască pe angajatori, dar și să participe la cele două seminarii gratuite care vor avea loc pe parcursul celor două zile. În plus, îi încurajăm pe participanți să se înscrie în tombola care le poate aduce o bicicletă Pegas”, spune Corina Brândușan, PR Managerul Târgului de Cariere.

Workshopuri gratuite la TdC Brașov: #microservices, SynerTrade și Descoperă programarea prin joc, Cerner

Candidații la Târgul de Cariere Brașov pot participa la cele două seminarii organizate de companiile SynerTrade și Cerner Corporation.

În cadrul workshopului “#microservices”, SynerTrade îi invită pe participanți la o prezentare a arhitecturii de microservicii, utilizând containere. Sunt așteptați la workshop IT-iștii, pasionații de tehnologie și programare, dar și studenții și masteranzii de la facultăți cu profil real. Workshopul va fi susținut de o echipă formată dintr-un Frontend și un Backend Developer, cu o sesiune dedicată de Q/A la final. Participarea e gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrieri se pot face aici: https://goo.gl/DDCB6n.

Un alt seminar va fi susținut de Cerner Corporation, „Descoperă programarea prin joc”. Specialiștii companiei îi vor învăța pe participanți cum să construiască primul joc pe PC sau tabletă. Timp de o oră, candidații pot experienta ce înseamnă munca de programator, cu provocările și reușitele aferente, în timp ce lucrează activ la dezvoltarea propriului joc. Înscrieri se fac aici: https://goo.gl/Co34FZ.

Ce caută companiile la TdC Brașov

Cele 40 de companii caută angajați în domenii diverse.

Astfel, Arvato Bertelsmann are peste 50 de posturi disponibile, iar compania recrutează la Târgul de Cariere cunoscători de limbi străine, precum germană, daneză, norvegiană și suedeză pentru relația cu clienții.

Angajări face și Competence Call Center, unul dintre liderii europeni din domeniul call-centerelor, cu o echipă de peste 5.000 de angajați în 8 țări.

Lidl vrea să-și crească echipa în mai multe orașe și are posturi disponibile atât pe poziții precum șef vânzări și manageri de proiect, șef de magazin, cât și pe posturi de specialist recrutare, tehnician și specialist transporturi.

Quin, companie din industria auto&automotive, recrutează responsabili achiziții și analiști servicii clienți. Recrutări fac și companiile Cerner Corporation, care dezvoltă soluții software inteligente pentru industria medicală, e-value International, companie de renume în domeniul telecomunicațiilor, Freudenberg Nonwovens România, care caută la Târgul de Cariere de la Brașov cunoscători de germană. Hornbach vrea să angajeze noi colegi dornici să învețe mereu cu plăcere, Preh, furnizor global din domeniul auto dedicat inovării și calității, caută noi colegi pentru echipa din Brașov, iar Schaeffler România are aproximativ 100 de locuri de muncă disponibile.

Schneider Electric recrutează persoane dornice de relocare în București pe poziții precum System Engineer, Customer Support Representative with Hungarian, Primary Generalist Support with Slovenian, Customer Support Representative with German, Primary Generalist Support with Croatian, în timp ce Star Transmission & Star Assembly caută economiști, inspectori resurse umane, ingineri, supervizori, specialiști IT, maiștri și specialiști în domeniul calității.

Angajări mai fac companiile VEO Worldwide Services, furnizor de servicii de top Business-to-Business, iar Vodafone are libere 20 de posturi. Iată ce alte companii și organizații participă la Târgul de Cariere de la Brașov: 1tedjob, AIESEC, Auchan, Best, CGS România, CRH, JOB TRUST, JYSK, KFC, Leroi Merlin, Lugera, McDonald’s, Olympus, Penny Market, PhotoHotel, Pizza Hut, ProCredit Bank, Rap Group, Grupul Open Mind, Stabilus, Stanleybet, SynerTrade, Teleferic Grand Hotel.
Târgul de Cariere de la Brașov va avea loc în 19 și 20 octombrie, la Casa Armatei, în prima zi programul de vizitare va fi între orele 10:00-19:00, iar în cea de-a doua între 10:00-16:00. Detalii găsiți pe http://www.targuldecariere.ro/brasov.

citiţi şi

BRAŞOV. 35 de companii caută peste 2.000 angajaţi

Brașov. Târgul de Cariere revine cu cea mai bună ofertă de joburi!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button