Expres

BRAŞOV. Primăria caută un constructor care să reabiliteze în 12 luni corpul A al Colegiului „Unirea”

Valoarea lucrărilor este estimată la aproximativ 6,82 milioane de lei fără TVA şi va fi suportată din bugetul local

 

Documentaţia pentru proiectul de reabilitare a corpului A al Colegiului Naţional „Unirea” din Braşov este la verificare la Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), urmând să fie publicat anunţul de licitaţie, după cum a informat astăzi viceprimarul Costel Mihai. Documentaţia mai fusese dată spre verificare, dar au intervenit modificări în legislaţie şi o perioadă proiectul a stat în aşteptare.

Constructorul va avea la dispoziţie 12 luni pentru reabilitarea corpului A şi montarea liftului exterior, conform viceprimarului. Liftul va putea fi folosit de persoanele cu dizabilităţi şi de ceilalţi elevi şi profesori.

Municipalitatea a prevăzut lucrări de revizuire a şarpantei şi a învelitoarei, de restaurare a faţadei, zugrăveli, înlocuirea ferestrelor şi recondiţionarea uşilor, suplimentarea grupurilor sanitare, înlocuirea pardoselii în sălile de clasă, de înlocuire a tuturor instalaţiilor (electrice, de încălzire etc.), precum şi refacerea trotuarelor, a teraselor etc..

Preţul estimat este de aproximativ 6,82 milioane de lei fără TVA, finanţarea fiind în totalitate de la bugetul local, după cum a informat viceprimarul Costel Mihai.
În corpul A al Colegiului sunt în prezent 27 de săli de clasă, birouri, bibliotecă, grupuri sanitare, cabinet medical, săli de sport, sala festivă.

Proiectul tehnic a fost realizat de către SC. GRANITA IMPEX SRL.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button