Cel mai mare parc tematic acoperit din lume, inaugurat în Dubai
Parcul, a cărui construcţie a durat mai bine de trei ani şi costat 1 miliard de dolari, şi-a deschis porţile miercuri. IMG Worlds of Adventure, cel mai mare parc tematic acoperit din lume, cu o suprafaţă asemănătoare cu a 28 de terenuri de fotbal, adică în jur de 140 de hectare, a fost realizat în Dubai.
„Ne-am dorit ca acest parc să fie o emblemă pentru Dubai şi pentru întreaga regiune”, a declarat, potrivit CNN, Lennard Otto, CEO al IMG Worlds of Adventure.
Punctul de atracţie al parcului de distracţie este „Velociraptor”, cel mai înalt şi mai rapid roller-coaster din Emiratele Arabe Unite. Atunci când se dau în acest roller-coaster amatorii de senzaţii tari se pot simţi ca într-un bolid de mare viteză, deoarece acesta atinge suta de kilometri în doar trei secunde. Parcul mai dispune şi de alte 21 de montagne russe-uri, 28 de restaurante şi 25 de magazine. Un bilet pentru un adult costă 300 de dirhami, adica circa 73 de euro.
Întregul complex este acoperit pentru ca oamenii să se poată bucura de răcoarea aerului condiţionat în zilele toride de vară. Încă din prima zi, 3.000 de vizitatori s-au distrat în acest parc.
Foto: CNN
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.