Delicte

BRAŞOV. Traficanţi de minore condamnaţi în primă instanţă

 

Trei bărbaţi care fuseseră reţinuţi de poliţiştii braşoveni în septembrie anul trecut, pentru trafic de minori, respectiv complicitate la această infracţiune, şi-au primit condamnarea în primă instanţă ieri, la Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Unul dintre inculpaţi, Dan Andrei Sarnulea, a primit 6 ani şi 8 luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de trei infracţiuni de trafic de minori (având tot atâtea victime, adolescente) şi una de pornografie infantilă.
Ca măsură complementară, magistraţii au decis să-i interzică mai multe drepturi, pe o durată de 3 ani, printre care se numără cele părinteşti, de a fi tutore sau curator, de a comunica sau de a se apropia de cele trei victime sau de membrii familiilor acestora şi de a se apropia la mai puţin de 50 de metri de locuinţa, şcoala sau, după caz, locul de muncă al celor trei fete.
Dacă decizia va rămâne definitivă – există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare – din pedeapsa principală va fi scăzută durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestării la domiciliu (din 21 septembrie – la zi). Magistraţii au menţinut măsura arestului la domiciliu în cazul bărbatului.

Un al doilea inculpat, Mădălin Cristian Stîngă, a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare, pentru două infracţiuni de complicitate la trafic de minori – cu tot atâtea victime, şi la pedeapsa complementară a interzicerii mai multor drepturi, pe o durată de 2 ani. Printre altele, bărbatul are interzis să se apropie de victime şi de familiile acestora.
Dacă sentinţa va rămâne definitivă, din pedeapsa principală va fi scăzută perioada petrecută în reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu (21 septembrie 2015 – 8 august 2016). Ieri, magistraţii au decis să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile în cazul său. Pe durata controlului judiciar, el nu are voie să se apropie ori să comunice, direct sau indirect, cu victimele.
Poliţia Râşnov a fost desemnată cu supravegherea inculpatului.

În fine, al treilea inculpat, Lorand Kasza, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani, pentru o infracţiune de complicitate la trafic de minori.
Dacă va rămâne cu această pedeapsă, el va avea de frecventat unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare şi de prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile. Munca va fi prestată de către inculpat la Primăria Braşov (sau entităţile subordonate acesteia) sau la Direcţia de Servicii Sociale Braşov.
Inculpatul a fost reţinut pe 21 septembrie 2015, apoi a stat în arest la domiciliu până pe 20 noiembrie 2015. În prezent, el se află sub control judiciar.

Pe latură civilă, Dan Andrei Sarnulea are să-i plătească uneia dintre victime 10.000 de lei, cu titlu de daune morale, iar unei alte victime are să-i dea, în solidar cu Mădălin Cristian Stîngă, 15.000 de lei.
Pe de altă parte, Mădălin Cristian Stîngă mai are să-i plătească unei alte victime 3.000 de lei, tot cu titlu de daune morale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button