BRAȘOV. Controale în piețele en-gros de legume și fructe. Patron cercetat pentru evaziune fiscală

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), împreună cu colegi din cadrul Poliției Municipiului Brașov, au efectuat în municipiul Brașov o acțiune în traficul rutier din zona pieței en-gros de legume fructe din cartierul Stupini.
În urma controalelor, desfășurate alaltăieri au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.200 lei și au fost confiscate 837 kg legume și fructe, pentru care persoanele verificate nu dețineau documente justificative.
„Polițiștii au controlat 48 de autovehicule care transportau legume și fructe, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerţ ilicite, Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol și Legii 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu privire la existența documentelor legale de proveniență pentru mărfurile transportate”, a specificat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, comisarul șef Liviu
Polițiștii SICE continuă cercetările față de administratorul unei societăți comerciale identificat în traficul rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, constând în omisiunea înregistrării în evidențele contabile a operațiunilor comerciale cu legume-fructe derulate în perioada 2015-15.07.2016, potrivit sursei citate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

