UPDATE. Sindicaliștii din Penitenciare: „Libertatea patronilor de televiziuni, contra vieților noastre?“
Reprezentanții Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare au postat pe internet un comunicat în care arată că protestele din ultimele zile, din închisori, sunt „revolte de catifea provocate mediatic“. Ei spun că mediatizarea acestor revolte este legată de prezența în detenție a unor foști șefi de trusturi media, cum ar fi Dan Voiculescu și Maricel Păcuraru. „Patronii de trusturi trebuie extrași, până nu li se adaugă alte condamnări“, se spune în text.
Amintim că Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV, a fost condamnat de Curtea de Apel București, în 2014, la 4 ani de închisoare, în dosarul privind polițele de asigurare pentru angajați, în care prejudiciul este de peste patru milioane de euro.
Dan Voiculescu, fost patron Intact (Antena 3), a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării ICA, pentru spălare de bani. Prejudiciul a fost de 60 milioane de euro.
Redăm textul integral:
„În jumătate din sistemul penitenciar deținuții au inițiat diferite tipuri de acțiuni de protest pe care nu avem motive să le denumim încă revolte. Cei avizați știu exact despre ce vorbim. În 1997 Jilava a fost blocată zile în șir de un astfel de eveniment, iar măsurile care se adoptă pe fond de revoltă pot fi traumatice atât pentru personal cât și pentru deținuți.
Cu excepția Penitenciarului Poarta Alba, nu au fost înregistrate încă proteste în unități care includ regimurile semideschis și deschis. Sistemul progresiv de executare a pedepselor își spune, iată, cuvântul. Sunt condiții grele de muncă și de deținere în penitenciare (nu doar în România) dar sunt și multe lucruri de pierdut pentru detinuții de la semideschis.
Dacă într-o unitate ca Jilava deținuții ar fi torturați cum spun Rareș Bogdan și alții, ce i-ar fi împiedicat să se alăture protestelor? Și totuși nu o fac, iar asta strică planuri. Tot sistemul trebuie incendiat și forțată amnistia, fără să se ia în calcul că se poate obține exact efectul invers. Patronii de trusturi trebuie extrași, până nu li se adaugă alte condamnări. Ceilalti deținuți nu contează, folosesc scopului. Că doar nu o să se cațere Voiculescu și Păcuraru pe pușcărie ca să fie preluați de televiziunile credincioase…
În inconștiența lor, câteva televiziuni nu fac altceva decât să incite la producerea unor revolte, nefiind satisfăcute de nivelul protestelor în derulare. Nemulțumirea că la Jilava nu se întâmplă nimic și că oamenii (salariați sau custodiați) își desfășoara viața normal, cu ușile deschise conform regimului și cu sutele de activități care se organizează zilnic și în care sunt implicați majoritatea detinuților, împinge către gesturi necugetate.
Chiar în acest moment, în fața intrării în unitatea susmenționată, stă plantat provocator un car de la Antena 3 și așteaptă. Deși este liniște. Ce așteaptă? Păi fie să se întample ceva anunțat, fie ceva provocat. Că doar nu disloci și plantezi o echipă întreagă fără motiv. În scurt timp se vor mai alătura cel puțin două echipe. Mai lipsesc câteva imagini transmise din fața unității în direct și un îndemn din partea unui moderator pentru deținuții din Jilava: procedați vă rog la incendiere!
Dragi jurnaliști, un lucru ținem să vă transmitem. Dacă un singur coleg de-al nostru va păți ceva din elanul vostru de a vă recupera patronii încarcerați, ne vom invita singuri în platou. In platoul din fața televiziunilor. Și vom protesta. Legal. Cât va fi nevoie. Vom protesta pentru libertatea presei!
După 1989, oamenii nu au mai protestat lângă televiziuni. Dar ce faceți voi este prea mult! În alte țări revoltele din penitenciare au dus la atrocități. Membrii ai personalului au fost sechestrați și agresați. Deținuții s-au omorat între ei. Găsiți documentarea unor astfel de acțiuni pe Internet. S-a ajuns la decapitări.
În sistemul penitenciar au fost 56.000 de deținuți. Acum sunt 28.000. Multe dintre unități au camere la care ușile nu se închid decât noaptea. Un ofițer, un agent, o asistentă medicală și un psiholog sau o asistentă socială formează o echipă care se ocupă (în contact direct și neînarmați) de sute de deținuți care se mișcă liberi organizându-și singuri activitățile și exprimându-și opțiunile.
Suntem expuși permanent unor agresiuni dar ne asumăm riscurile. Este ocupația noastră. Și nu ne-am angajat ca torționari. Nu asta facem! Ne place să ne implicam și să ajutaăm. Lăsați-ne să ne facem meseria! Și încercati să v-o faceți si voi! Ne-am saturat de jigniri și de diversiunile voastre mediatice care ne pun viețile în pericol!“ – se arată pe site-ul oficial al Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare.
Citiți și:
BRAŞOV. Deţinuţii de la Penitenciarul Codlea nu solidarizează cu „colegii” din ţară
UPDATE. Ministrul Justiţiei, către deţinuţii care protestează: „Nu voi lua măsuri sub presiune“
Update. Revoltă. Deţinuţii s-au urcat pe acoperiş şi aruncă cu sticle!
Un deţinut braşovean a murit în Penitenciarul Aiud!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.