112

Tânără de 22 de ani MOARTĂ în urma impactului dintre un microbuz şi o autoutilitară

 

Femeia (22 de ani) a murit în această dimineaţă, după ce soţul ei (48 de ani), care se afla la volanul unui microbuz, a efectuat o depăşire riscantă şi a intrat într-o autoutilitară. Accidentul a avut loc pe DN 7, în apropiere de localitatea sibiană Boiţa.

„Un cetăţean străin, în vârstă de 48 ani, în timp ce conducea un microbuz pe direcţia Sibiu – Vâlcea, la km. 251+500m, s-a angajat neregulamentar în depăşirea unui camion condus în aceeaşi direcţie de un bărbat de 48 de ani, din Bihor, în timp ce din sens opus circula o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 43 de ani, din Gorj. Şoferul microbuzului a intrat în coliziune cu autoutilitara care, la rândul ei, a intrat în coliziune cu camionul. În urma impactului, a rezultat decesul unei femei in vârstă de 22 de ani, pasageră pe locul din dreapta faţă din microbuz, precum şi rănirea ușoară a unui alt pasager, în vârstă de 46 de ani”, a declarat pentru presa locală purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr. 
În microbuz se aflau şapte persoane de cetăţenie bulgară, printre care şi doi copii în vârstă de 7 şi 15 ani, care sunt în afara oricărui pericol.
Traficul în zonă a fost blocat mai bine de două ore.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button