BRAȘOV. Mai sunt de distribuit aproximativ 8.500 de cutii cu ajutoare alimentare UE
Aproximativ 8.500 de cutii cu ajutoare alimentare se află încă în depozitul Direcției de Servicii Sociale (DSS), pentru că nu au fost ridicate de beneficiari, conform reprezentanților Primăriei Brașov.
Brașovenii care au dreptul să primească ajutorul din partea Uniunii Europene și nu au ridicat încă pachetele trebuie să știe că mai au timp doar până pe 31 iulie. Persoanele care nu se vor prezenta până la data finalizării campaniei vor pierde dreptul de a mai ridica ajutoarele.
Amintim că pachetele pot fi ridicate de la depozitul DSS, situat pe str. Panselelor nr. 23, în zilele lucrătoare, între orele 8.30 și 15.30 (în zilele de joi programul este până la orele 17.00).
„Fiecare persoană care îndeplineşte condiţiile de acordare va beneficia de câte două cutii de alimente, iar, în prezent, în depozitul din incinta Direcţiei de Servicii Sociale, sunt 8.386 de cutii care îşi aşteaptă beneficiarii”, se menționează pe Facebook-ul Primăriei Brașov.
Aproape 4.700 de brașoveni au ridicat pachetele
Până la această dată, au fost distribuite 9.386 de cutii, însemnând că au mers să-și ridice pachetul 4.693 de oameni (fiecare a primit câte două cutii).
Un pachet conține 1 kg făină albă de grâu, 2 kg mălai, 400 g paste făinoase, 2 l ulei, 1 kg zahăr, 300 g carne de vită conservă, 200 g pateu de ficat de porc conservă, 1 kg orez, 400 g pastă de tomate conservă, 500 g fasole boabe. Greutatea totală a unui pachet este de 18 kg.
Pentru eliberarea pachetelor, beneficiarii trebuie să prezinte următoarele documente:
– actul de identitate (BI/CI/certificat de naştere pentru minori), în original şi copie xerox;
– act doveditor de încadrare în una din categoriile de beneficiari(cupon pensie pe luna anterioară; certificat încadrare în grad de handicap; cupon, carnet sau adeverinţă AJOFM etc.-în funcţie de categorie), în original şi copie xerox;
– cerere de acordare a ajutoarelor alimentare (scrisă de mână şi semnată).
Pentru beneficiarii nedeplasabili, pachetele pot fi înmânate şi către persoane împuternicite de către aceştia şi care vor prezenta următoarele documente:
– toate documentele menţionate anterior;
– împuternicire de mână pentru persoana mandatată să ridice alimentele (semnată de beneficiar);
– actul de identitate (BI/CI) al persoanei împuternicite, în original şi copie xerox.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.