Locuri de muncă

BRAŞOV. Patronii sunt încurajaţi să angajeze elevi şi studenţi pe perioada vacanţei

 

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioada vacanţei, elevi şi studenţi, beneficiază de stimulente financiare, conform legii. Astfel, angajatorii beneficiază de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţa al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare (500 lei), pentru fiecare elev şi student încadrat. 

Stimulentul se acordă la cererea angajatorului, diferenţa dintre stimulent şi salariul realizat urmând a fi suportat de către angajator din fonduri proprii. Pentru asta, angajatorul trebuie să încheie un contract individual de muncă pe durata determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial. Stimulentul se acordă şi dacă angajatorul încheie un contract de muncă temporară numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei. În cazul tinerilor, mai mici de 18 ani, contractul încheiat pe 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă, după cum a explicat directoarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov, Liliana Dragomir (foto).
Pentru acordarea stimulentului financiar lunar, angajatorii vor încheia cu AJOFM Braşov, în termen de 30 de zile de la data angajării, o convenţie. Ei vor depune situaţia privind locurile de muncă vacante cu menţiunea „locuri de muncă pentru elevi şi studenţi“. Formularul privind „Situaţia locurilor de muncă vacante“ se găseşte pe site-ul Agenţiei, la adresa www.ajofm-bv.ro, secţiunea „Formulare“ şi poate fi transmis pe fax: 0268/412.552 sau pe e-mail la adresa ajofm@bv.anofm.ro. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul AJOFM. Braşov, din Str. Lungă, nr.1A, camera 14, tel. 0268/416.879, int.103.
În anul 2015, 12 societăţi comerciale din judeţul Braşov au încadrat 23 de elevi şi 32 de studenţi.
 
Cine nu beneficiază de stimulentul financiar
 
Încadrarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Reprezentanţii AJOFM au mai subliniat că sunt şi cazuri în care angajatorul nu beneficiază de aceste stimulente. Este vorba despre angajatorii care încadrează elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii; angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de acest stimulent financiar, pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button