UPDATE. Ei sunt cei care vor lua decizii pentru cetăţenii judeţului BRAŞOV
Consiliul Judeţean Braşov s-a întrunit astăzi în prima şedinţă din mandatul 2016-2020, cea de constituire, în prezenţa prefectului Ciprian Băncilă. Conform legii, şedinţa a fost prezidată de cel mai vârstnic dintre aleşii judeţeni, Wittstock Wolfgang, de la Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), secondat de doi dintre cei mai tineri colegi, printre care Marius Dunca, de la PSD.
Şedinţa a durat mai bine de cinci ore, lucrurile trenând încă de la primul punct de pe ordinea de zi, constituirea comisiei de validare, formate din 3-5 consilieri judeţeni, conform legii. S-au iscat controverse, unii susţinând că mai întâi ar trebui definite grupurile politice. S-a trecut apoi la negocieri între liderii de partide, într-un final, după ce s-au făcut propuneri, ajungându-se prin vot la o comisie de cinci persoane: Vasile Ungureanu (PNL) – preşedinte, Mihai Popa (PSD) – secretar, Mihai Mohaci (PSD), Ioan Mareş (PNL) şi Claudiu Cornea (PNL). Comisia va funcţiona permanent, în cei patru ani, urmând a lua decizii de validare, când va fi cazul.
Ionel Goidescu va contesta nevalidarea sa
La şedinţa de constituire au participat 34 dintre cei 35 de aleşi, absentă din motive obiective fiind reprezentanta FDGR, Caroline Fernolend. Înainte ca membrii comisiei să treacă la verificarea dosarelor, PSD a anunţat că Tiberiu Chirilaş renunţă la funcţie, preferând să rămână primar al comunei Vama Buzăului, unde a obţinut un nou mandat. În locul său a fost propus Adrian Iatan. Şi pe lista PER s-a produs o modificare, ca urmare a faptului că, la începutul săptămânii, lui Ionel Goidescu (foto 2), preşedintele filialei, i-a fost retras sprijinul politic de către conducerea naţională a partidului. În comisie voturile au fost de 3 la 2 în defavoarea sa, astfel că în plen nici nu a mai fost supusă votului validarea lui. Goidescu, care deţine certificat constatator că a fost ales consilier judeţean şi a contestat deja în partid excluderea sa ca fiind abuzivă şi ilegală, considerându-se preşedintele statutar al PER Braşov, a declarat imediat după anunţul comisiei că va ataca şi hotărârile CJ privind nevalidarea sa. Locul său a fost luat de Ioan Spinean, care a mai fost consilier judeţean.
Consilierii judeţeni au fost validaţi prin voturile unanime ale colegilor (33, pentru că nu s-au putut vota singuri, respectiv 34 pentru Caroline Fernolend). Iată lista lor: PNL – Adrian Veştea, Adrian Gabor, Claudiu Coman, Mihail Veştea, Claudiu Cornea, Flavius Dumitrescu, Mihai Donţu, Ioan Mareş, Ionuţ Drăguţu, Ioan Miron Paler, Mihaela Şoneriu, Andrei Kadas, Vasile Ungureanu, Emil Rada, Dragoş Crăciun, Gabriela Brebeanu; PSD – Marius Dunca, Roxana Mînzatu, Mihai Popa, Mihai Mohaci, Paul Enache, Ariana Bucur, Florin Orţan, Ion Manea, Aurora Dragoman, Iosif Suciu, Adrian Iatan; PER – Postolache Nicolae, Mariana Sebeni, Ionel Spinean; UDMR – Kovacs Attila, Tóásó Imelda, Romer Ambrus Izabella – Agnes, FDGR – Carolina Fernolend, Wolfgang Wittstock.
Citiţi şi:
BRAȘOV. UPDATE. Care sunt vicepreşedinţii Consiliului Județean
BRAȘOV. Oficial. Noul președinte al Consiliului Județean este Adrian Veștea!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.