112
Bebeluş mort după ce căruciorul în care se afla a fost spulberat de o maşină, pe trecerea de pietoni!
Un bebeluş de nici trei luni a murit în urmă cu câteva ore la un spital din Bucureşti, unde ajunsese în cursul zilei de sâmbătă, când căruciorul în care se afla a fost lovit de un autoturism, pe o trecere de pietoni din Piteşti, judeţul Argeş, conform argesenii.ro.
Accidentul, soldat cu patru victime, a avut loc pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Piteşti, la o „zebră” din faţa Spitalului Militar.
La volan se afla un tânăr de 21 de ani. Acesta a dat cu maşina peste o femeie în vârstă de 63 de ani, care împingea căruciorul în care era nepoţelul ei de două luni şi jumătate. În urma impactului, sexagenara a fost aruncată peste nora ei care avea în braţe un alt copilaş, în vârstă de doi ani.
Din nefericire, bebeluşul din cărucior a suferit răni foarte grave şi a fost transportat cu o autospecială de terapie intensivă mobilă la Spitalul de Pediatrie Piteşti, iar de acolo a fost transferat la un spital din Bucureşti. Potrivit presei centrale, azi-dimineaţă tatăl micuţului a anunţat Poliţia că bebeluşul a murit. Prin urmare, şoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă (date fiind victimele supravieţuitoare).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.