„Am sesizat de mai multă vreme riscurile de pe Drumul Morții, dar fără rezultat”
susține deputatul PNL de Brașov Maria Grecea
După teribilul accident rutier din zona Perșani, soldat cu patru morți și 26 de răniți, deputatul PNL de Brașov Maria Grecea a declarat că de mai multă vreme a făcut sesizări despre faptul că acel sector de drum prezintă riscuri pentru circulație, însă a fost ignorată. „Am făcut interpelări și adrese către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov și către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, ca și către fostul ministru de Interne Gabriel Oprea. Am atras atenția că lipsesc marcaje din trafic și că, din punctul meu de vedere, drumul este foarte îngust, rigolele sunt foarte adânci și, fiind o zonă deluroasă, atunci când plouă pe șosea ajunge pietriș. Am răspunsurile pe care le-am primit și în care scrie că acest drum pe care eu l-am numit dumul morții, este reabilitat în condiții optime, că nu prezintă pericol pentru trafic. M-au asigurat că vor lua în calcul o evaluare a zonelor de risc astfel încât să se vină cu marcaje suplimentare sau alte măsuri suplimentare de siguranță. Lucrurile nu s-au întâmplat așa și iată că în continuare avem victime. Cred că ar fi trebuit să-și dea demisiile mai mulți, din mai multe instituții”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.