Turism
BRAȘOV. Trenurile Soarelui au intrat în funcțiune! Trei garnituri pornesc din Gara Brașov spre litoral
Trei garnituri vor circula de la Brașov spre Constanța și retur, în cele trei luni de vară, în cadrul programului estival de transport „Trenurile Soarelui 2016”. Primul tren pornește de la Brașov la orele 7.35 și ajunge în Constanța la 12.59, următorul pornește la 12.20 și sosește la 17.40, iar cel de-al treilea pornește din Brașov la 17.25 și sosește în Constanța la orele 23.00.
Pe de altă parte, primul tren pornește dinspre Constanța la 5.30 și ajunge la Brașov la 10.50, al doilea pleacă din Constanța la 10.30 și ajunge la 15.45, iar al treilea pornește la 14.00 și ajunge în Brașov la orele 19.30.
Potrivit reprezentanților CFR Călători, programul estival a început astăzi și va fi valabil până pe 13 septembrie, timp în care turiștii vor putea călători spre litoral cu peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toată țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării.
Tarife Brașov – Constanța
O călătorie Brașov-Constanța costă la tarif întreg 79,90 lei, pentru elevi și studenți 56,90 lei, iar în cazul pensionarilor este 41,90 lei. La cumpărarea cu anticipație de peste 21 de zile, prețul este de 60,90 de lei, iar dus – întors (preț întreg) costă 144,60 lei. Pentru minigrup de 3 persoane tariful este de 195,23 lei, pentru minigrupuri de 5 persoane este 289,27 lei, iar pentru 10 elevi de liceu (tineri de până la 18 ani) este de 307,80 lei (30,78 lei de persoană).
Tabelele cu toate „Trenurile Soarelui” pot fi accesate AICI, iar cele cu tarife AICI!
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.