Politic

Alegeri 2016. Uite cât de PUȚINE voturi au primit de fapt partidele, inclusiv la Braşov!

 

În ultimele două zile s-au anunțat câteva procente legate de voturile primite de candidați și de către partide. Liderii marilor partide s-au lăudat cu rezultatele obținute sau au pretins că cifrele nu sunt tocmai rele. Ce se ascunde în spatele unor procente de genul 37,62% și 32,80%, obținute de PSD, și respectiv de PNL, la primării, la nivel național? Răspunsul: un număr foarte mic de voturi/alegători.

Laude mari, cifre mici

Biroul Electoral Central a anunțat azi, la ora 10.00, noi rezultate parțiale, la nivel național, după ce au fost numărate (până la ora 9.00) 97,99% din voturi. Practic, nu se vor mai schimba prea multe până la numărătoarea finală.

Ce arată datele oficiale: pentru primării, la nivelul întregii țării, au votat valabil peste 7 milioane de oameni (7.145.277). Peste 2 milioane de oameni au pus ștampila pe candidații PSD, și respectiv pentru cei ai PNL. Pentru PSD: 2.688.375, iar pentru cadidații PNL: 2.343.832. Puține voturi, dacă ținem cont de faptul că pe listele de alegători au fost 18.320.473 persoane!

Amintim că atât PSD cât și PNL s-au lăudat cu rezultatele obținute la alegeri. Președintele PSD Liviu Dragnea a spus, după alegeri: „Toată România a votat pentru un suflu proaspăt, fie că vorbim de noii primari, consilieri locali sau consilieri județeni, sau cei care duc ștafeta mai departe prin votul de încredere primit“. Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, ieri, că rezultatele din întreaga ţară reprezintă cel mai bun scor pe care l-a obţinut partidul în ultimii 26 de ani.

Pentru candidații ALDE la primării, la nivel național, au votat 410.830 oameni. Pentru candidații independeții au pus ștampila 369.035 oameni, iar pentru candidații UDMR: 310.934.

Alianță cu doar 26 de voturi!

Cele mai puține voturi, pentru Primării, au fost primite de Alianța pentru Schimbare Olt: 26! Mai sunt câțiva codași. De exemplu: Partidul Renașterea Săcălazului a primit 107 voturi, iar Uniunea Populară Social Creștină: 38.

Pentru Consiliile locale au fost un pic peste 7 milioane de voturi exprimate valabil (7.005.996). Dintre acestea, 2.530.790 s-au dus către candidații PSD. Pentru candidații PNL au fost 2.164.983, iar pentru ALDE: 453.888. Uniunea Populară Social Creștină a obținut 31 de voturi, iar Partidul Unității Sociale din România: 40 de voturi. Și pentru Consiliile Județene voturile nu stau mai bine. Pentu PSD au fost 2.780.664 voturi, pentru PNL: 2.367.659, iar pentru ALDE: 454.706, informează Biroul Electoral Central.

Câți brașoveni au pus ștampila pe candidații la Primărie!

Nici în Brașov lumea nu s-a prea îngrămădit să voteze. Candidatul independent George Scripcaru a primit 45.897 voturi. Răzvan Popa (PSD) a fost votat de  15.230 de brașoveni, iar candidatul independent Mihai-Răzvan Sturzu a fost votat de 8.526 alegători. Cele mai puține voturi au fost primite de candidatul independent Dumitru-Florian Staicu – 407!

Amintim că la Brașov au fost 86.491 de voturi valide pentru Consiliul Local, la scutinul din 5 iunie. PNL va avea 10 consilieri municipali, PSD – 8, FDGR, UDMR, PER şi PMP, câte 2 mandate, iar Şerban Şovăială va completa Consiliul.

Citiți și:

Alegeri locale 2016. Ultimele rezultate parțiale obținute de partide!

Update. BRAŞOV. Rezultate finale la Primăria Municipiului

BRAŞOV. Alegeri 2016. PNL şi PSD domină CL Braşov

BRAȘOV. Alegeri 2016. Primele rezultate oficiale

BRAŞOV. Cine sunt câştigătorii primăriilor din oraşe


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare