„Cluster inovativ Bio Carpathia Brașov”, prima asociație de acest tip din Regiunea Centru, lansată la Aro Palace
Asociația Operatorilor din Agricultura Ecologică „Bio România” în parteneriat cu autoritățile locale brașovene, Universitatea Transilvania din Brașov (Facultatea de Alimentație și Turism), producători şi procesatori bio locali, au lansat în urmă cu puțin timp, la Aro Palace, prima asociație de competitivitate în agricultură, zootehnie si industrie alimentară bio, din Regiunea Centru, „CLUSTER INOVATIV BIO CARPATHIA BRAȘOV”.
Clusterul este cunoscut drept o grupare de producători, utilizatori şi beneficiari, în scopul punerii în aplicare a bunelor practici din UE în vederea creşterii competitivităţii operatorilor economici, potrivit definiției care este întâlnită și în legislația din România.
Municipiul Brașov, primul oraș BIO al României
Astfel, lansarea cluster-ului poate avea un impact pozitiv imediat asupra mediului economic local, a sănătătii consumatorilor și nu în ultimul rând a unei imagini turistice atractive, municipiul Brașov având oportunitatea de a deveni primul Oraș Bio al României integrat în reteaua europeană „CITTA DEL BIO /ORGANIC CITIES NETWORK”, după capitala României, București.
În cadrul evenimentului de lansare a primei asociații de tip cluster, participă prefectul județului Brașov, Ciprian Băncilă, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Radu Roatiș, și șeful DSVSA Brașov, Dorin Enache.
Asociația „CLUSTER INOVATIV BIO CARPATHIA BRAȘOV” vine în ajutorul ,întreprinderilor mici, mijlocii şi mari interesate în dezvoltarea lanțului scurt de aprovizionare și a unei piețe locale a produselor bio din județul Brașov.
Totodată, are ca scop consolidarea procesului de interacţiune dintre firme, instituții publice și asociații reprezentative, favorizând fluxul informaţional şi împărtăşirea cunoştinţelor, integrarea rezultatelor cercetării-inovării, economii de costuri realizate pe diferite niveluri (promovare integrată, distribuţie, logistică, transport, acces la diferite servicii), creşterea productivităţii, creşterea numărului de furnizori şi clienţi ai membrilor, vizibilitate sporită, posibilităţi de internaţionalizare, parteneriate în vederea schimburilor comerciale şi pentru dezvoltarea de proiecte ulterioare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.