Delicte

Percheziţii şi la BRAŞOV privind achiziţii fictive de materiale de construcţii

 

25 de percheziții domiciliare sunt efectuate astăzi în județele Brașov, Sibiu, Mureș și Argeș, de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu și procurorii DIICOT la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 2.000.000 de euro prin înșelăciune și evaziune fiscală.

„Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu anul 2012, membrii grupării ar fi creat un circuit fiscal fictiv pentru a obţine fraudulos compensări şi restituiri de la bugetul de stat, pentru diferiţi beneficiari. Aceştia ar fi evidenţiat în actele contabile ale firmelor pe care le controlau achiziţii fictive de materiale de construcţii şi ar fi diminuat valoarea reală a taxelor şi impozitelor datorate statului. De asemenea, părţile sociale ale unora dintre firmele controlate, care acumulau datorii mari, ar fi fost cesionate către persoane nesolvabile, de obicei cu domiciliul într-un alt judeţ, astfel încât să îngreuneze un eventual control fiscal şi recuperarea prejudiciului.
Totodată, prin firme interpuse pe care le controlau, membrii grupării ar fi achiziţionat mărfuri de la parteneri comerciali de bună-credinţă, pe care i-ar fi indus ulterior în eroare, lăsându-le ca şi garanţie de plată bilete la ordin/CEC-uri fără acoperire”, au anunţat anchetatorii.

50 de mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

La activităţi participă şi poliţişti ai structurilor de combatere a criminalității organizate din Alba, Mureș, Argeș și Brașov, poliţişti de la IPJ Sibiu şi jandarmi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button