Politic

BRAȘOV. Adrian Veștea: „Deviza noastră este «Treabă chibzuită»”

 

Copreşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea (foto), candidatul liberal pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov și actualmente primar al orașului Râșnov, a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, câteva elemente ale programului electoral al partidului pentru forul deliberativ judeţean, precizând că acestea sunt realiste și nu promisiuni fără acoperire. Veștea  a anunţat deviza echipei PNL pentru forul deliberativ judeţean, „Treabă chibzuită”, şi a afirmat că pe lista de candidaţi se regăsesc profesioniști, oameni cu experiență, care au dovedit că își țin promisiunile și deci vor putea asigura dezvoltarea judeţului. „Nu este doar opinia mea, ci şi în cea a electoratului. Avem o echipă formată din profesionişti cu experienţă în administraţia publică, începând cu mine, cu Adrian Gabor, cu Mihail Veştea, Claudiu Coman şi ceilalţi colegi care compun lista pentru Consiliul Judeţean, oameni care, prin proiectele pe care le-au derulat, în colaborare cu autoritățile din localitățile brașovene, au adus peste un miliard de euro în județ, din fonduri europene, guvernamentale, din granturi internaționale, materializând numeroase proiecte publice, aducând plus valoare. Acest lucru cred că este o expertiză bună pentru noi ca partid, fiindcă  ceea ce am promis în decursul mandatelor s-a şi concretizat. Ceea ce spunem nu sunt lucruri «trase la şablon» de la alte partide şi nici nu sunt «trase la şablon» de alte partide. Sunt lucruri pe care le vom implementa, nu sunt promisiuni fără acoperire”, a precizat liderul liberal braşovean.  

Care sunt domeniile prioritare de dezvoltare

Veștea a creionat strategia PNL, pe domenii prioritare privind dezvoltarea judeţului: „Avem experienţa proiectelor finanţate prin fonduri guvernamentale sau a celor implementate prin programe europene şi fiecare dintre noi, pe zona pe care am acţionat, am creat plusvaloare”. Unul dintre domenii este infrastructura rutieră, liderul PNL menţionând că în acest moment, prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)  sunt în curs de implementare câteva proiecte de modernizare a drumurilor judeţene Buneşti –Viscri – Dacia, Hălchiu – Satu Nou, Dumbrăviţa – Vlădeni, iar pentru altele se vor depune cereri de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR 2014-2020).
În ceea ce priveşte strategia de sănătate, Adrian Veştea a menţionat că o prioritate a administraţiei judeţene va fi realizarea unui nou spital la Braşov, dar şi modernizarea şi dezvoltarea reţelei sanitare din judeţ: „Vizăm pentru spitale şi policlinici creșterea performanței și a dotării, astfel încât să fie îmbunătăţită calitatea serviciilor pentru cetăţeni, și în mediul rural, și în cel urban. Referitor la unităţile sanitare direct subordonate Consiliului Judeţean (cele din municipiul Brașov – nota red.), obiectivul nostru este ca acestea să ofere condiţii decente de îngrijire”.

Piața muncii diversificată, educație, cultură, turism

Liberalul a mai spus că un capitol important al programului partidului urmărește implementarea unor măsuri care să asigure dezvoltarea pieţei muncii, prin diversificarea ofertei: „Deși, clar, Brașovul este cel mai competitiv județ din Regiunea Centru, numărul angajaților depășindu-l pe cel al șomerilor și al pensionarilor, conform statisticilor, totuși, piața muncii trebuie diversificată”.
În ceea ce priveşte educaţia, Veştea a precizat că strategia echipei PNL urmărește dezvoltarea reţelei educaţionale pe toate palierele, începând de la nivelul preşcolar, până la cel academic. Un aspect important va fi însă dezvoltarea învăţământului profesional, astfel încât tinerii din judeţ să aibă şanse mai mari pe piaţa muncii. „Avem în vedere reabilitarea sau renovarea unităţilor preşcolare sau construirea unora noi în localităţile în care nu există. Totodată, în funcţie de nevoile definite de primării, vrem să dezvoltăm programe de tip after-school. Un alt aspect important va fi dotarea unităţilor de învăţământ cu echipamente moderne”, a explicat Veştea. Tot în acest domeniu, liberalul a mai spus că se vor căuta cele mai bune soluţii pentru facilitarea transportului elevilor şi profesorilor în și din zonele greu accesibile.
Copreședintele PNL a subliniat că strategia de dezvoltare culturală, pentru care există obiective ambițioase, este strâns legată de turism.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button