Politic

BRAŞOV. Plus valoare prin platforma R+, propusă de PSD

 

Toţi cei care doresc să afle mai multe informaţii despre programul PSD de măsuri pentru Braşov – Priorităţi 2016-2020 – o pot face accesând site-ul www.rplusbrasov.ro, a anunţat azi Răzvan Popa, candidatul PSD la Primăria Braşovului. 

Programul propus de PSD are ca obiectiv dezvoltarea oraşului pe două direcţii – prin implementarea proiectelor care să aducă plusvaloare, să fie generatoare de resurse, nu doar consumatoare, şi prin implicarea directă a cetăţenilor în deciziile importante.

„De asemenea, platforma cuprinde şi prezentarea candidaţilor propuşi de PSD pentru Consiliul Local. Aceştia sunt, în majoritate, politicieni tineri, din noua generaţie, care vor mai mult pentru Braşov, mai mult în toate domeniile – cultură, economie, educaţie, protecţie socială etc. Oraşul are nevoie de o viziune nouă în strategia sa pe termen mediu şi lung”, a declarat Popa. 

Cei care vor accesa platforma sunt invitaţi să-şi exprime şi opţiunea de vot în cadrul unui sondaj de opinie în care sunt testaţi principali competitori electori din această campanie. Şi pentru că părerea braşovenilor contează, site-ul cuprinde şi o secţiune video în care braşovenii îşi spun părerea despre lucrurile de care Braşovul mai are nevoie. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button