Ce a spus Pablo de Lucas în presa din Spania despre moartea lui Patrick Ekeng
Aflat pe teren în momentul în care dinamovistul Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon, mijlocașul formației Viitorul, Pablo de Lucas a acordat un interviu pentru „Marca”, în care a criticat modul în care medicii au intervenit.
„Eram la un metru de Ekeng și m-am gândit prima dată că s-a lovit de un adversar. Imediat mi-am dat seama că avea dificultăți în a respira și se uita în gol. Era inert, iar medicii i-au făcut de toate, mai puțin resuscitare. Încercau să îi scoată limba, ca și cum se sufoca, deși era evident că nu aceasta era problema. Totul era absurd. Cu ambulanța a fost alt spectacol. A durat trei minute până a venit. Se spune că mergea cu grijă, pentru a nu strica gazonul. Era ca și cum Ekeng ar fi avut probleme la gleznă”, a declarat Pablo de Lucas în „Marca”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.