Sport

BRAȘOV. Colțea 1920, la două meciuri de play-off

 

După un an 2016 în care nu a pierdut nici un meci în Liga 2 la futsal, Colțea 1920 Brașov are șansa de a se califica în play-off. În acest week-end, la Buzău, echipa antrenată de Radu Burciu va juca ultimele două partide din sezonul regulat. Mâine, de la ora 22.00, brașovenii se vor duela cu lidera Imperial Wet Miercurea Ciuc, iar duminică, de la ora 16.30 vor întâlni gruparea Luceafărul Buzău. În acest moment, Colțea ocupă poziția a 5-a a ierarhiei, cu 25 p, la trei lungimi în spatele formațiilor de pe locurile 3 și 4, Inter Gheorgheni, respectiv Luceafărul Buzău, care se vor duela astăzi în meci direct. Cu două victorii în aceste ultime etape, brașovenii au asigurat locul în play-off.

„Am avut parte de o jumătate de sezon de vis. Am făcut jocuri foarte bune atât în campionat cât și în Cupa României. Acum am ajuns aproape de final și avem o șansă uriașă de a reuși încă din primul an de existență să jucăm în play-off-ul pentru promovarea în primul eșalon. Ne așteaptă două meciuri extrem de tari cu adversari buni din campionat. Cred însă că în aceste «finale» băieții se vor mobiliza și vor demonstra că formăm o echipă puternică. Nu trebuie să ne intereseze celelalte rezultate. Suntem la mâna noastră și dacă vom câștiga ambele jocuri din acest week-end atunci suntem în play-off”, a declarat tehnicianul trupei de sub Tâmpa, Radu Burciu.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button