Expres

RAT BRAȘOV vrea să facă modificări atât în planul tarifar, cât și la nivelul traseelor! Despre ce schimbări este vorba

 
Schimbări în circulația autobuzelor, dar și în planul tarifar ar putea avea loc în perioada imediat următoare, la solicitarea reprezentanților Regiei Autonome de Transport (RAT) Brașov.
 
Una dintre modificările solicitate de RAT Brașov, care va fi analizată în ședința ordinară de miercuri a Consiliului Local, privește modificarea limitei minime de încărcare a portofelului electronic (care este nominal) de la 4 lei (două călătorii) la 2 lei (o călătorie). Modificarea este solicitată, pentru că actualul plan tarifar condiționează consumatorul să achiziționeze minim două călătorii, prin cei 4 lei, ceea ce este interzis prin Legea nr. 296/28.06.2004, privind Codul consumului. Aceasta stipulează că „este interzisă condiționarea vânzării către consumator a unui produs, de cumpărarea unei cantități impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu”. Încălcarea legii a fost sesizată de Protecția Consumatorilor Brașov.
 
Reprezentanții RAT Brașov doresc și să fie crescută suma minimă în cazul cardurilor PVC nepersonalizate (nenominale) de la 4 la 10 lei, având ca motivare „combaterea utilizării ineficiente” a acestui tip de card, ce este aruncat de călători, după utilizare. 
 
Abonamentul lunar ar urma să „înghită” parte din traseul liniei 20 Livada Poștei – Poiana Brașov
 
Referitor la trasee, RAT Brașov vrea să extindă valabilitatea abonamentului lunar pe toate liniile și să le permită călătorilor să folosească și mijloacele de transport în comun de pe linia 20 (Livada Poștei – Poiana Brașov), pe tronsonul Livada Poștei – Warthe, pentru că porțiunea aceea face parte din oraș și brașovenii nu au la dispoziție altă linie ca să ajungă în zonă. 
Propunerea vine în urma solicitărilor locuitorilor și a persoanelor care lucrează în zona Warthe. 
 
Modificări la liniile 2, 23 și 5
 
Totodată, „având în vedere că în cadrul Şedinţei Comisiei de Circulaţie din data de 09.02.2016 s-a avizat în principiu solicitarea Universităţii Transilvania Braşov înregistrată la Primăria Municipiului Braşov cu nr.94084/20.11.2015 Regia Autonomă de Transport propune ca autobuzele ce deservesc Linia 2 să circule deviat pe Str.Turnului până la sediul Facultăţii de Construcţii, dar numai pe sensul Camera de Comerţ-Rulmentul. Măsura propusă măreşte traseul Liniei 2 cu 0,2 km şi poate fi pusă în aplicare numai după amenajarea a 4 staţii de îmbarcare/debarcare călători”, conform documentelor întocmite de RAT.
 
O altă modificare cerută de Regie presupune prelungirea tuturor curselor Liniei 23 la Depozite ILF, ca urmare a solicitărilor firmelor din zona Bartolomeu-Brintex.
Regia Autonomă de Transport propune și introducerea staţiei Liceul Meşotă în itinerarul Liniei 22 pentru a prelua călătorii care folosesc Liniile 34B şi 37 având în vedere că traseul acestor linii a fost modificat şi autobuzele întorc în zona Centrului Civic.
 
În plus, ca urmare a solicitării Asociaţiei de Proprietari nr.15, înregistrată la Primăria Municipiului Braşov, RAT Braşov propune introducerea staţiei Hido B în itinerarul Liniei 5, urmând ca după aplicarea măsurii activitatea de transport din zonă să fie atent monitorizată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button