UPDATE. Costel Mihai, despre eventuala candidatură a lui George Scripcaru la Primăria Braşov
De la o zi la alta, apar tot felul de scenarii cu privire la intenţiile de viitor, ca politician, ale lui George Scripcaru. Dacă ieri se vehicula că personal şi-ar strânge semnături pentru o nouă candidatură la funcţia de primar, dar din poziţia de independent (zvon infirmat chiar de primarul George Scripcaru), azi, noi surse din PNL Brașov au afirmat, în exclusivitate pentru mytex.ro, că, de fapt, ar exista cetățeni care strâng, în nume propriu, semnăturile pentru susținerea candidaturii independente a lui George Scripcaru, urmând ca apoi, să-i solicite acestuia să candideze.
Întrebat despre acest nou scenariu, Mihai Costel, liderul formaţiunii Mişcarea Populară din Braşov, totodată candidat la funcţia de primar al urbei noastre, a declarat: „Nu am informaţii în acest sens, dar dacă se întâmplă aşa, este strict problema domnului Scripcaru ce decizie va lua, dacă va candida sau nu. Dar, din punctul nostru de vedere (ca membri PMP – n.r.), oraşul are nevoie de o schimbare. În sensul în care, până acum, Braşovul a cunoscut o dezvoltare urbană, însă este nevoie şi de viziune, pentru a aduce invesitori aici. Dar, în trei mandate deţinute, actualul primar nu a arătat că ar avea o astfel de viziune”.
citeşte şi
SUSPANS. Alt scenariu privind o eventuală candidatură independentă a lui George Scripcaru
Candidează George Scripcaru ca independent la Primăria Braşov?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.