BRAŞOV. Urşii fioroşi au mai urcat o treaptă pe podium…

Echipa de minifotbal a Poliției Locale Brașov a reușit, în acest an, performanța să joace finala Cupei Poliției Naționale. Astfel, la a doua prezență în competiție, Localii au mai urcat un loc pe podiumul de premiere. Dacă anul trecut agenții sportivi au câștigat locul trei, în ediția din 2016 au pierdut abia în finală, după meciul împotriva echipei Mixte a Biroului IPJ Brașov.
Evenimentul sportiv, deja cu tradiție s-a desfășurat în perioada 7-18 martie și a adunat la mijlocul terenului de fotbal 18 echipe împărțite în patru serii. Formația de la Locală a fost neînvinsă până în finala cu echipa Mixtă, ocupând locul doi, iar finala mică s-a jucat între sportivii de la Serviciul criminalistic și Secția 1 de Poliție Brașov, deținătoare ale locurilor trei și patru.
Fotbaliștii de la Poliția Locală fac parte din Asociaţia Sportivă „Urşii Fioroşi” condusă de comisarul în rezervă, Traian Moldovan, organizație înființată în 2009 la dorința agenților care și-au propus o diversificare a preocupărilor extraprofesionale.
Din componenţa lotului au făcut parte, în acest an, următorii agenţi ai Poliţiei Locale: Ciprian Pompas, Simon Paul, Călin Constantin, Florentin Dulamă, Kosma Attila, Cătălin Ciobotaru, Veronel Coadă, Mircea Zangor, Alex Buzatu, Bogdan Rotaru si Cristian Braşoveanu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







