Naționala de handbal feminin merge la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro
Handbalul feminin românesc revine la Jocurile Olimpice după o pauză de opt ani. Națioanala antrenată de Tomas Ryde și Costică Buceschi și-a luat biletul pentru Rio de Janeiro în urma turneului care are loc în acest week-end la Aarhus.
După lecția de handbal predată ieri în fața Danemarcei, „tricolorele” au dispus astăzi, logic, cu 36-19, de Uruguay. De remarcat faptul că în disputa cu echipa din America de Sud portarul Coronei, Denisa Dedu, a marcat două goluri.
Apoi, în urmă cu câteva minute, Muntenegru a trecut de Danemarca, 26-22, și merge, alături de echipa noastră la Rio.
În aceste condiții, mâine de la ora 18.15 vom avea parte de un duel fără miză între România și Muntenegru, care va conta doar pentru stabilirea învingătoarei turneului de la Aarhus.
FOTO: gsp.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.