Programul „Cornul și laptele”. Dosar penal in rem în cazul copiilor cu toxiinfecție alimentară

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul din Galați au început urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunii de comercializare de produse alterate.
Amintim că aproximativ 50 de elevi din județul Galați au ajuns acum două săptămâni la spital acuzând dureri de stomac, de cap și stări de vomă, după ce au consumat produsele distribuite prin programul guvernamental „Cornul și laptele”.
Anchetatorii au solicitat probe și înscrisuri de la distribuitori pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Programul guvernamental „Cornul și laptele” a fost reluat după ce DSVSA a stabilit că cele două produse nu au conținut nicio bacterie care să cauzeze îmbolnăvirea copiilor.
CITIȚI ȘI:
Brașov. „Cornul şi laptele”. Claudiu Coman: „Se poate merge și până la schimbare distribuitorului”
Brașov. Copiii intoxicați cu lapte și corn, în afara oricărui pericol
UPDATE. Braşov. Alţi copii intoxicați cu lapte!?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

