Delicte
Fost director AJOFM trimis în judecată, în arest la domiciliu, pentru fapte de corupţie
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au anunţat trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a directorului executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj (la data faptelor), Daniel Don, pentru luare de mită în formă continuată (8 infracţiuni) şi fals în declaraţii, în formă continuată.
În acelaşi dosar au fost trimise în judecată alte patru persoane
– Marcu Marian Moteoc – la data faptelor şoferul personal al lui Daniel Don – care este acuzat de şase infracţiuni de complicitate la luare de mită, în formă continuată. El se află sub control judiciar.
– Cristina Diana Uifălean, Andrei Enyedi şi Vasile Dumitru Apătean – experţi în cadrul echipelor de implementare a proiectelor AJOFM Cluj – pentru dare de mită, în formă continuată. Toţi trei sunt în stare de libertate.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Informaţii din rechizitoriu găsiţi AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.