Doi tineri au murit, după ce au rămas încarceraţi în fiarele contorsionate ale maşinii
Alte două fete au fost grav rănite
Cumplitul accident rutier, soldat cu decesul a doi tineri şi rănirea gravă a două fete, a avut loc aseară, în stațiunea Mamaia. Victimele, cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani se aflau într-un autoturism, în momentul în care, la intrarea în Mamaia, dinspre Năvodari, într-un sens giratoriu, șoferul a pierdut controlul direcției, mașina izbindu-se violent de un stâlp din beton, de pe marginea carosabilului.
„Din nefericire, doi dintre tineri au fost declarați decedați la fața locului de către echipajele SMURD, (șoferul și pasagerul de pe locul din dreapta față), o tânără a fost transportată la spital în stare comatoasă, iar cea de-a doua tânără a fost preluată conștientă, dar cu răni grave”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa. Victimele au fost scoase din fiarele contorsionate ale maşinii de pompieri. Cercetările continuă.
foto: telegrafonline.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.