TERIFIANT. Mărturiile unei SCLAVE SEXUALE din Statul Islamic!!!
Este un miracol că Shirin (prenume de împrumut) este încă în viață. Ea și-a povestit calvarul în cartea „Ich bleibe eine Tochter des Lichts” (n.r. – „Rămân o fiică a luminii”.
Refugiata irakiană de origine yezidă a fost ținută captivă în Statul Islamic timp de 9 luni. În august 2014, pe când avea 17 ani, a fost capturată de jihadiști în satul său natal, Hardan. A fost dusă în Siria, într-o școală abandonată, alături de alte circa 3.000 de femei. Acolo a fost torturată, violată, umilită, devenind scalvă sexuală pentru teroriști.
„Era un haos total, dormeam pe pământ, ne călcam pe picioare… Eram maltratate de adolescenți având între 15 și 18 ani. Dacă nu respectam regulile, ne omorau. Unul zicea «O vreau pe aia cu ochi albaștri», altul, «Eu pe aia cu ochi maro». De fiecare dată eram înspăimântată, șocată…”, a explicat Shirin, care visează, acum, să devină avocată.
Shirin a reușit să fugă din Statul Islamic. S-a separat de familie, ajungând în Germania.
„Tata supraviețuiește într-o tabără de refugiați. Mama a fost răpită de jihadiști, ca și sora mea mai mare, de altfel. Nu mai am nici un contact cu ele. Uneori mă gândesc că nu le voi mai revedea… Îmi place Germania. Aici te simți om, ești respectat, nimeni nu face diferențe între religii”, a completat Shirin.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.