Sport

Tomas Ryde: „Putem «bate» din nou Danemarca la ea acasă”

 

Naţionala de handbal feminin a încheiat pe poziţia a treia Campionatul Mondial din Danemarca şi ar fi trebuit să primească organizarea turneului preolimpic. Totuşi, federaţia internaţională a decis că acest turneu va avea loc în Danemarca. 

Chiar şi în aceste condiţii, selecţionerul Tomas Ryde este optimist, fiind convins că România poate „bate” din nou Danemarca la ea acasă. 

„Noi a fost pe locul trei, în mod normal trebuia să organizăm turneul acasă. Pe de altă parte, e interesant că vom evolua în Danemarca. Jucăm mai bine afară decât în ţară. Poate că e mai bine pentru noi. Poate că într-un fel nu e aşa greu să joci în Danemarca. Desigur, se va crea o atmosferă superbă pentru jucătoarele lor, dar am reuşit acum o lună să le batem şi ar trebui să o facem şi acum. Trebuie să ajungem la Jocurile Olimpice şi trebuie ne îmbunătăţim jocul”, a declarat Ryde pentru Dolce Sport.

Turneul preolimpic la handbal feminin la care va participa Naţionala României va avea loc la Aalborg, între 18-20 martie. „Tricolorele” se vor duela cu Danemarca, Muntenegru şi Uruguay, primele două clasate urmând să primească biletele pentru Jocurile Olimpice de la Rio.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button