Cazul Bodnariu. Parlamentarii români: A fost „categoric“ un abuz
Parlamentarii români care au mers în Norvegia spun că în cazul Bodnariu a fost un abuz din partea unor funcţionari. „Concluzia mea personală este că, o să vă spună şi colegii mei, că familia Bodnariu nu ar putea să facă rău nici unei muşte, dar propiilor copii pe care îi iubesc foarte, foarte mult. Situaţia este îngrijorătoare în Norvegia nu numai pentru famillile de români ci şi pentru alte familii care îşi iau copiii minori şi fug din Norvegia“, a spus liderul delegaţiei, deputatul Mircea Dolha, conform Mediafax. Acesta a mai spus că, în opinia sa, familia îşi va recupera copiii.
„Nu un abuz al staului norvegian, aici vrem să delimităm foarte clar, nu vrem să generalizăm, pentru că noi ca români avem tendinţa să generalizăm. Nu este vorba de statul norvegian, n-are nimeni intenţia să demonizeze statul norvegian, este vorba de o instituţie administrativă. Până la urmă, dacă ne ducem şi simplificăm, este vorba de un număr restrâns de funcţionari dintr-o localitate mică, unde domicialiază familia Bodnariu. (…) Acest abuz, pe care îl semnalăm noi şi împotriva căruia ne-am ridicat acolo, a fost împotriva unei instituţii administrative a statului norvegian“, a declarat senatorul Marian Vasiliev, conform agenţiei de presă.
Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi ai soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de serviciul de protecţie a copilului din Norvegia – Barnevernet. Copiii au fost luaţi în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. Cei cinci copii au fost plasaţi în familii-surogat.
Citiţi şi:
Cazul Bodnariu va fi dezbătut în Parlamentul European
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.