Fără alegeri în două tururi!
PNL i-a solicitat premierului Dacian Cioloş emiterea unei OUG astfel încât să se revină la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, aşa cum prevedea legislaţia până în 2012. Azi, premierul Dacian Cioloş a declarat că nu crede că este democratic ca Executivul să amendeze o lege adoptată de Parlament.
„Este vorba despre o lege politică pe care Parlamentul a votat-o. Este deja o lege electorală modificată. S-a decis printr-o înţelegere politică. Guvernul pe care îl conduc este un guvern care nu este implicat politic şi nu cred că este democratic să modifice un guvern prin ordonanţă de urgenţă o lege politică“, a declarat premierul Dacian Cioloş, conform Mediafax.
Anul acesta vor fi alegerile locale şi cele parlamentare, ambele scrutine fiind organizate după noi reguli, în urma modificării legislaţiei electorale în cursul anului trecut. Alegerile locale urmează să fie organizate în această primăvară, iar alegerile parlamentare toamna, cel târziu la finalul lunii noiembrie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.