Sport

BRAȘOV. AGA LA CORONA. Aproape 1.5 milioane de euro e bugetul estimat al clubului pentru 2016!!! Obiective schimbate!!!

 

Corona Brașov nu trece printr-o perioadă fericită din punct de vedere al rezultatelor, cele două secții mari, de handbal și hochei, fiind departe de așteptările fanilor. 

Astăzi a avut loc AGA la clubul brașovean, iar rezultatele echipei de handbal nu au fost digerate tocmai bine de cei prezenți.

Astfel, Cătălin Leonte ne-a declarat: „În această ședință AGA s-a decis modificarea în sus a obiectivelor echipei de handbal. Astfel, în Liga Națională, obiectivul este clasarea pe locul al treilea, iar în Cupa EHF, calificarea în sferturile de finală”.

În acest moment, în întrecerea internă, formația antrenată de Bogdan Burcea ocupă pozția a patra, cu 26 p, la egalitate cu gruparea de pe locul 5, HCM Roman, și la un punct în spatele celor de la Dunărea Brăila, care au și un joc mai puțin disputat. În Cupa EHF, pentru a-și îndeplini obiectivul, brașovencele sunt obligate să treacă de HCM Roman, manșa a doua a optimilor de finală fiind programată duminică, de la ora 15.00, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”. În tur, moldovencele au câștigat cu 22-21.

În ceea ce privește echipa de hochei, Cătălin Leonte a comentat: „Zoltan Olti Pașca a venit cu propunerea de schimbare a strategiei. E o discuție amplă. La finalul sezonului va fi o ședință în care se va discuta pe această temă. Până la urmă, trebuie să decidem, dacă vom miza în continuare doar pe creșterea și promovarea sportivilor din propria pepinieră și pe hocheiști români sau dacă vom aduce din nou stranieri”.

Altfel, în AGA de astăzi s-a votat bugetul estimat al clubului pentru 2016.

„Alocarea bugetului din fonduri publice pe secții s-a votat în unanimitate”, a declarat Cătălin Leonte.

Totuși, decizia finală în ceea ce privește bugetul clubului va fi luată doar după ce va fi votat bugetul local, cel mai probabil în luna februarie.

În acest moment, în urma ședinței de astăzi, Corona va avea în 2016 un buget de 6.319.994 de lei, 1.404.443 de euro. Cei mai mulți bani din buget, câte 2.500.000 de lei, 555.000 de euro, vor ajunge la secțiile de handbal și hochei. 

Restul bugetului se va împărți astfel: sporturi individuale – 634.000 lei; polo – 220.000 lei; natatie – 150.000 lei; scrimă – 100.000 lei; cheltuieli administrative club – 215.994 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button