Politic

În Brașov ar putea apărea șapte noi sensuri giratorii

 

Administratorul public al Brașovului, Miklos Gantz, a anunțat ieri că pentru a fluidiza traficul rutier din oraș, anul acesta ar putea fi reamenajate șapte intersecții, unde se vor realiza sensuri giratorii. Astfel unul dintre ele va fi amenajat la „Ceasu’ Rău”, care, a explicat Gantz, „se va amenaja în zona insulei existente în fața Aulei Universității spre Strada 13 Decembrie. Zona pietonală și parcarea din fața Aulei vor fi reamenajate, urmând ca unghiurile de intrare ale celor patru străzi care se întâlnesc în această intersecție (Castanilor, Iuliu Maniu, 13 Decembrie, Traian Grozăvescu) să fie modificate, astfel încât să existe vizibilitate optimă la intrarea în giratoriu”.

Alte două sensuri giratorii ar putea fi amenajate la intersecția Bulevardului Saturn cu Strada Uranus (Piața Astra) și la intersecția dintre Strada Uranus și Calea București și Strada Zorilor. Pentru cel de-al patrulea sens, este propusă intersecția străzilor Zorilor și Carpați unde traficul este destul de intens, iar din această cauză intrarea și ieșirea din strada Zorilor se face greoi la orele de vârf.  Un sens giratoriu ar urma să fie realizat și la intersecția străzilor Nicolae Titulescu și Dimineții.

Citeşte mai mult în Transilvania Expres

foto: wikimapia.org


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button