Suspiciune. Corp de control trimis pentru a verifica primele acordate la un complex energetic
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat, astăzi, că a trimis corpul de control la Complexul Energetic Hunedoara, informează Agenţia Agerpres. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că există suspiciuni că au fost acordate prime înainte de intrarea în insolvență a companiei. „Am auzit că acolo s-au făcut niște plăţi înainte de intrarea în insolvență, s-au și dat niște prime undeva în zona conducerii. Am trimis un corp de control. Acolo sunt niște lucruri care depășesc nivelul meu de înțelegere și ceea ce consider eu că este o atitudine corectă, morală și responsabilă. Cred că trebuie să ne asumăm cu toții o stare de lucruri, că aceasta este o situație care are un context istoric cert. Trebuie să punem punct”, a explicat Victor Grigorescu. Reamintim că Tribunalul Hunedoara a admis, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara, la solicitarea acestuia. De punerea în practică a insolvenţei se va ocupa o firmă specializată din Craiova.
Citiţi şi:
Ajutor de stat de 100 milioane lei, pentru un complex energetic
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.