UPDATE. BRAŞOV. Dr. Dorin Enache ar putea pierde funcţia de preşedinte al ANSVSA
Nici nu a fost bine numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (decizia a apărut în Monitorul Oficial de luni), că doctorul veterinar Dorin Enache ar putea să o piardă pe motiv de incompatibilitate, din cauza unui proces mai vechi pe care îl are cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
În 3 octombrie 2014, ANI a dat un comunicat de presă prin care a anunţat că, în calitate de Director executiv în cadrul DSVSA Brașov, Dorin Valter Enache a semnat o serie de documente având ca obiect încheierea mai multor contracte de prestări servicii între DSVSA Brașov și societatea comercială în cadrul căreia fiica acestuia a deținut calitatea de asociat.
Astfel, se specifică în comunicatul ANI, Dorin Enache a încălcat dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial […] interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. […]”.
Acesta este motivul pentru care s-a revenit asupra numirii, luându-se decizia ca dr. Dorin Enache să fie demis din înalta funcţie.
„Din păcate va fi demis, deşi este un profesionist desăvârşit. Varianta cea mai simplă pentru înlocuirea sa este cineva din interior (n.r. – din Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), cu funcţie, care să fie promovat”, a spus azi Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Dr. Dorin Enache a fost director executiv al DSVSA Braşov din 2006 până ieri, după ce premierul Dacian Cioloş l-a numit la conducerea ANSVSA, în locul lui Dumitru Băiculescu, eliberat din funcţie.
Informaţiile au fost confirmate de dr. Enache: „Am avut discuţii la cel mai înalt nivel despre posibilitatea schimbării. Trebuie să aştept să se finalizeze acest proces cu ANI, dar vă spun că faptele enunţate de ANI sunt prescrise”.
citeşte şi
Un braşovean la şefia ANSVSA. Cine i-a luat locul la BRAŞOV
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.