Economic

Raport. Cât s-a cheltuit în România pe studii de fezabilitate și prefezabilitate

 

Un raport de audit publicat, recent, de Curtea de Conturi a României arată că ministerele şi alte instituţii de stat din ţara noastră au cheltuit, până în anul 2014 inclusiv,  aproximativ 140,16 milioane de lei pe studii de prefezabilitate, fezabilitate și proiecte tehnice pentru obiective de investiții care ulterior nu au mai fost realizate, informează Agenţia Agerpres. Practic, aceste sume reprezintă „cheltuieli ce nu și-au atins obiectivele de economicitate, eficiență și eficacitate, fiind efectuate fără a se obține în contrapartidă un obiectiv de investiții”, afirmă Curtea de Conturi. Astfel, 12 ordonatori principali de credite au beneficiat de credite bugetare în valoare de 42,75 milioane de lei pentru achiziționarea de studii de fezabilitate în vederea realizării ulterioare a unor obiective de investiții ce au rămas la stadiul de deziderat. Totodată, patru ordonatori principali de credite au cheltuit peste 1,1 milioane de lei pentru achiziționarea de studii de prefezabilitate ce au vizat realizarea ulterioară a unor obiective de investiții care au rămas tot la stadiul de deziderat. Cea mai mare sumă a fost cheltuită de Ministerul Educației Naționale, care a achiziţionat studii de prefazabilitate în valoare de 855.360 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button