Expres

Lovitură pentru BOR! Guvernul nu alocă NICI UN BAN, în 2016, pentru biserici

 
Potrivit proiectului de buget pe 2016 prezentat de Ministerul Finanțelor, Guvernul nu a alocat, pentru 2016, nici un leu pentru construirea de biserici ori pentru modernizarea celor deja existente, fiind afectată inclusiv controversata Catedrală a Mântuirii Neamului. 
Secretariatul de Stat pentru Culte, aflat în subordinea Secretariatului General al Guvernului, are prevăzut 0 lei la bugetul pe 2016, la acest capitol, în condițiile în care, în 2014 și 2015, Guvernul condus de Victor Ponta a alocat, în total, 325 de milioane de lei pentru biserici. Pe de altă parte, pentru 2017 este previzionată o alocare bugetară mult mai mică în comparație cu anii trecuți, respectiv de doar 12 milioane de lei.
 
Se dau bani pentru salarii
Totuși, în proiect este prevăzut că se asigură sprijin lunar la salarizare pentru personalul clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute, respectiv 315.084.000 lei (în creştere de la 278.298.000 de lei din acest an, conform mediafax.ro).
De asemenea, proiectul prevede şi sprijinirea de către stat a aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor ţării – cu 12,972 milioane de lei, precum şi finanţarea Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos, cu 1,25 milioane de lei. 
 
Reacția Patriarhului Daniel
Patriarhul Daniel a declarat, astăzi, că Biserica Ortodoxă Română nu vrea să stea „cu mâna întinsă la stat tot timpul”, dar și că trebuie ca statul să dea înapoi ceea ce a fost luat de la Biserică, referindu-se la proprietățile luate abuziv.
„Noi am spus de mai multe ori că suntem de acord nu numai să impoziteze veniturile, ci să şi renunţăm la salariile de la stat, dacă ni se dă înapoi ceea ce în mod abuziv a luat statul ca proprietăţi”, a declarat patriarhul. „Când se face echilibrul acesta, nu mai avem nevoie de salarii de la stat şi nici de celelalte”, a mai spus PF Daniel.
 
Statisticile prezentate în bugetul Guvernului arată că în România erau în construcţie 525 de biserici noi în 2014, 251 în 2015, iar pentru 2016 se prevăd 291 de biserici nou construite, potrivit presei centrale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button